La doar 25 de ani, Ștefan Stancu s-a impus în lumea politică fără să fie politician.
Ștefan Stancu este candidatul independent din Vâlcea, de pe listele pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare din 1 decembrie.
1715 voturi a obținut tânărul duminică, fiind pe locul 11 în preferințele vâlcenilor pentru un mandat de deputat.
Și-a început campania în luna aprilie a acestui an, cu un program electoral axat pe educație.
Ștefan Stancu a obținut mai multe voturi decât partidele DREPT, REPER sau chiar PER, organizație politică condusă la un moment dat de primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău.
Aproape l-a învins și pe Virgil Pîrvulescu, un alt candidat independent, care a eșuat să devină primar în Râmnic din partea PNL la alegerile locale din acest an, dar și din 2020. Doar 6 voturi diferență a fost între el și Ștefan Stancu.
Trebuie menționat că Virgil Pîrvulescu a fost viceprimar pentru 4 ani în Râmnicu Vâlcea și a reprezentat principala opoziție pentru PSD în reședința de județ.
Înainte să devină candidat oficial, Ștefan Stancu a strâns aproape 3000 de semnături din partea vâlcenilor pentru a-i permite să fie prezent pe listele de la Camera Deputaților.
Povestea nu se termină aici, reforma în educație continuă – spune Ștefan Stancu.
„Vă mulțumesc din suflet tuturor oamenilor frumoși care m-au susținut și care m-au votat. Vă sunt profund recunoscător, chiar dacă nu am obținut acum mandatul de deputat pe care mi-l propusesem. Știam de la bun început că va fi o provocare imensă să parcurg acest drum ca independent, însă nu am fost singur!
1715 voturi nu sunt deloc puține. Acestea demonstrează că sunt oameni care-și doresc ca educația să fie pusă în prim plan în țara noastră.
Eu o să rămân în continuare în sprijinul comunității și al educației și o să fiu atent la viața politică din județul nostru și din România.” – a declarat recent pe rețelele de socializare tânărul Ștefan Stancu.
Deocamdată nu a făcut niciun anunț cu privire la următoarea etapă din cariera sa politică, dar Ștefan Stancu îndeamnă vâlcenii să voteze pro-UE și pro-NATO la alegerile prezidențiale din 8 decembrie.
*Menționăm că redacția Gamela nu a publicat articole în timpul campaniei electorale despre Ștefan Stancu, care este și colaborator al redacției, pentru a nu realiza un conflict de interese.
Lasă un răspuns