Deși Sfântul Ilie a trăit cu aproape 3.000 de ani în urmă, năravurile lumii de atunci nu erau cu mult diferite de cele ale noastre. Și atunci, ca și acum, oamenii șchiopătau de ambele picioare – după cum le și reproșa prorocul – și nu se mulțumeau să adore un singur dumnezeu. Pe de o parte nu voiau să renunțe la credința în singurul și adevăratul Dumnezeu al lui Israel, iar pe de alta i se închinau lui Baal, zeul ploii. La fel și noi, credem în Dumnezeu și ne declarăm fidelii săi, dar nu putem renunța la idolii parșivi din viața noastră.

Nu despre patimi mi-am propus să vorbim aici. Violența, abuzul, infidelitatea conjugală,  pornografia, corupția, goana după bani – acestea sunt chestiuni de care creștinul cumsecade a învățat să se ferească. De fapt, bunul creștin ar trebui să aibă o experiență consistentă în lupta cu acestea. Așadar, despre alți idoli aș dori să vorbim în cele ce urmează.

Televizorul. Oamenii din el, mai exact. Acei deținători unici ai adevărului cărora le aducem osanale și pentru care am fi dispuși oricând să punem mâna pe arme. Cei cărora la sorbim fiecare afirmație, fără să mai considerăm că aceasta ar mai trebui verificată. Iar templele acestor viței auriți sunt îndeosebi canalele de știri.

Ecranele tactile de toate dimensiunile. Amintiți-vă prin ce dramă ați trecut atunci când ați pierdut sau când vi s-a defectat smartphone-ul. Și ne închinăm acestor dispozitive fiindcă ele au devenit dumnezeii după care ne ghidăm în viață. Ba chiar au însușiri divine: sunt omniprezente, atotștiitoare – spre exemplu, ne pot spune când e soare sau când plouă, cu probabilitate mai mare decât a Sfântului Ilie – și, în plus, ne pot infrumuseța fața, profilul și viața. Deocamdată doar aparent, pe rețelele sociale.

Și că tot veni vorba de telefoane, să ne amintim cum îi ironiza Sfântul Ilie pe închinătorii lui Baal, atunci când le ardea buza mai tare, deși ei ar fi vrut să le ardă jertfa: „Strigaţi mai tare la el, poate meditează, sau are treabă, sau este în călătorie, sau poate că doarme şi se va trezi!”. Și să ne imaginăm cum ne-ar ironiza prorocul, astăzi, pe noi, pe închinătorii lui Smartphone, acest baal cu ecran tactil care ne lasă și el, adesea, cu buza umflată: „Apăsați mai tare pe touchscreen, poate că își actualizează aplicațiile, sau trebuie repornit, sau nu mai are baterie, sau poate că trebuie să vă cumpărați altul!”.

Copiii. Da, copiii, ați citit bine. Adesea ajungem închinătorii micuților noștri. Pe ei îi adorăm mai mult decât orice și pentru ei suntem dispuși să renunțăm la orice, chiar și la poruncile dumnezeiești. Nu putem cinsti ziua Domnului mergând la biserică pentru că bebe este prea mic pentru un astfel de spațiu aglomerat, dar la locul de joacă de la mall nu e nici o problemă să îl ducem duminica. Iar problemele cele mai acute apar atunci când bebe crește suficient de mare, încât realizează că pentru părinți nu există niciun dumnezeu mai presus decât el. Și să vezi de aici șantaje emoționale.

Mai sunt și superstițiile care ne condimentează credința. Știți și domniile voastre: horoscopul cel de toate zilele, amuleta de la gât, pisica neagră, buchetele cu flori impare, ursitorile de la Botez, tăierea moțului, numărul de masluri care să dezlege legăturile, numărul de lumânări aprinse la vii sau la morți, numărul bomboanelor de pe colivă etc. Dar despre acestea am mai vorbit și poate vom mai vorbi și altă dată.

Până atunci însă ne-am putea întreba: cine este baal-ul din viața noastră și pentru ce lucruri suntem dispuși să uităm de Dumnezeu?…

Și merită?