Când vorbim de activitățile politice ale Republicii Moldova, de obicei încercăm să-i asimilăm pe cetățenii R. M., transformându-i în cetățeni români de parcă nu ar exista o graniță sau un filtru istoric care, de bine sau de rău, ne desparte.
În realitate, cea mai bună metodă de a privi situația politică în prezent când vorbim de Republica Moldova ar trebui să fie unilaterală – o țară separată de România, o țară care nu este România. Nu putem nega istoria care ne-a ținut o bună parte alături, iată deci și limba românească care este limba vorbită peste Prut.
Acceptând această idee, putem să contribuim cu o viziune mai clară pentru binele cetățenilor dintr-o altă țară europeană.
Alegerile electorale din acest weekend ne ajută să ne uităm la Republica Moldova ca o țară de sine stătătoare, care își dorește să devină (mai) europeană, prin alegerea unui președinte care crede în valorile de la baza înființării Uniunii Europene, dar și de a deveni un membru din epicentrul cultural al lumii.
Sondajele arată că moldovenii sunt în favoarea referendumului cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, deși presiunile Rusiei îngreunează percepția publică. Este o bătălie între Est și Vest, sau mai degrabă aceeași „bătălie” cu care suntem obișnuiți: democrație – comunism sau libertate – oprimare.
Așadar, să ne înțelegem, dacă încă aveți dubii cu privire la modul în care democrația este aplicată în Europa (cu succes, de altfel, dar nu în mod perfect) vă invit să protestați, să lucrați sau să vă educați într-una din țările care asupresc drepturile omului – Rusia, Iran sau Qatar.
Sunt uimit de persistența celor care susțin în vreun fel forțele anti-democratice, precum ideologia lui Putin sau o fărâmă de acceptare a comportamentului terorist din Orientul Mijlociu, dar care trăiesc cu bine într-o țară democratică. Cei care promovează idei anti-democratice într-o țară democratică nu vor putea niciodată să promoveze idei anti-comuniste într-o țară comunistă.
Lăsând geopolitica la îndemâna specialiștilor, concluzia politică din Europa va rămâne întotdeauna aceeași – epicentrul democratic format de Uniunea Europeană nu va accepta vreodată insistențele asupritorilor.
Importanța votului din R. Moldova, ignorat de politicienii vâlceni
Din nou, să ne înțelegem – nicio înțelegere politică din istoria României nu a contribuit mai mult la dezvoltarea acesteia decât aderarea la Uniunea Europeană.
Așa cum primarul din Râmnicu Vâlcea se laudă săptămânal cu fondurile nerambursabile cu care a amplasat bănci sau cu care a cumpărat autobuze electrice, la fel de bine ar putea măcar să fie recunoscător pentru susținerea UE prin promovarea politicilor UE. Sigur că deja vorbim de o cerere exasperantă pentru un politician local care abia reușește să vorbească despre procedurile locale, asta în prezența unui jurnalist plătit, să nu mai vorbim despre politici internaționale. Putem observa că nici măcar candidații oficiali la prezidențialele din România nu sunt tocmai experți în domenii cel puțin necesare pentru un politician respectabil.
Nerecunoștința pe care o demonstrează liderii locali față de Uniunea Europeană nu va supăra pe nimeni într-un colectiv democratic. Mă întreb câte laude partidului, sau „Fratelui cel Mare”, ar fi trebuit să aducă edilii pe vremuri comuniste pentru a se bucura de o continuitate în cariera politică.
Dacă sunteți de părere că alegerile din Republica Moldova nu sunt atât de importante pentru Vâlcea, imaginați-vă cel mai rău scenariu – Rusia reușește să-și propulseze candidatul pe locul de președinte. Imaginați-vă, iată, că peste 10 ani vom avea (din nou) o țară comunistă la graniță. Pentru Ucraina nu a mers atât de bine.
Nu pot să ignor nici dezinteresul unor jurnaliști vâlceni față de beneficiile Uniunii Europene de care se bucură în acest moment în România, dar de tupeul acestora de a-l promova și scuza pe Putin față de războiul din Ucraina. Cum spuneam mai devreme, Gutău se bucură de banii nerambursabili ai UE, iar jurnaliștii vâlceni de banii primarului. Mai sunt și cazuri în care jurnaliștii devin membri de partid în organizații politice care au primit, cu dovezi, bani serioși din partea Rusiei.
Să nu exagerăm. Nu mă aștept ca politicienii vâlceni să organizeze conferințe de presă televizate în legătură cu votul de peste Prut, dar măcar o distribuire pe Facebook era suficientă pentru o poziționare corectă a unui județ din Uniunea Europeană. Probabil că nu face parte din beneficiul salarial, astfel efortul fiind în zadar.
Ce trebuie să știți – principalii candidați la prezidențialele din Republica Moldova – mai multe detalii la articolul publicat de Euronews – „Alegeri Moldova 2024. Marea bătălie „est-vest” de la Chișinău: Doi cetățeni ai României și unul al Rusiei, candidații cu cele mai mari șanse la președinție”
Lasă un răspuns